Cazi

Bătea vântul
şi totul în jur era noapte, beznă, întuneric.
Erai acolo.

Mă priveai sfioasă.
Mă ademeneai în transa ta.
Şi era pădure, dar nu o vedeam.
Erau copaci prea mulţi şi prea înalţi.
Ne priveau atent.
Şi copacii tăi dar şi ai mei.
Ne priveau…
Nu puteau face nimic,
Dar totusi privirile lor ne ţineau pe loc,
Ne făceau rădăcini.

Erai frumoasă.
Şi dreaptă.
Semănai din ce în ce mai mult cu unul dintre ei.
Vântul a bătut din nou şi te-ai întors.
Glasul lor a avut un efect atât de puternic…
Că m-ai lăsat.
Mă uscam.
Frunzele începeau să îmi cadă,
Rădăcinile nu-mi mai creşteau.
În singurătate am început să gândesc.
Şi gândeam grav şi întunecat.
Şi eram pregătit să fiu tăiat şi să plec din pădurea asta nenorocită.
Şi atunci te-am văzut.
Te uitai la el.
Un stejar înalt şi puternic.
Foşneai din frunze cu o veselie aparte.
Până şi păsările de noapte cântau în crengile tale.
Dar se făcuse târziu.
În noaptea aceea am crescut mult.
Şi tu.
Şi eu.
Erai mare.
Frumoasă.
Pregătită să ai ghindele tale.
Durerea era mare şi m-am smuls din rădăcini sperând să mor.
Dar n-am murit.
Eram aici.
În pădure.
Şi puteam merge.
Greu…
Dar puteam merge.
Am încercat să alerg spre tine
dar îmi era atât de greu.
Trecuse atâta timp de când nu mai mersesem.
Dar nu m-am lăsat.
Am continuat să merg spre tine.
În timpurile când mă odihneam mă uitam la ceilalți copaci…
să văd dacă s-au trezit.
Apoi, m-am uitam în sus.
Ştii ce minunat arată cerul iubito ?
Era frumos.
Când o să mai creşti o să îl vezi.
Era plin de stele iar eu eram tentat să rămân şi să sper
că voi creşte suficient cât să ajung la o stea.
Am stat mult timp în poiană privind cerul,
dar mi-am amintit legendele.
Nimeni nu ajunge la stele.
Şi mai mult chiar.
Ele dispar ziua şi apar doar noaptea.
Sunt demoni ai nopţii care te opresc din drumul tău.
Cu greu, am lăsat în jos privirea.
Eram lângă tine.
Erai la fel de strălucitoare precum o stea.
Voiam să te mângâi cu frunzele mele,
Dar apoi am observat,
Te schimbasei mult…
Era aproape dimineaţă.
Erai înalta dar scoarţa ta era crăpată.
Trunchiul tău era strâmb marcând momentul când te-ai întors.
Ghindele tale erau mari,
Unele căzute chiar,
Altele gata să cadă.
Te-am lăsat şi m-am uitat în jur.
Copacii se trezeau,
Soarele răsărea iar eu nu mai aveam timp.
Eram rupt de rădăcinile mele,
Şi eram rupt de ceea ce ai devenit,
singur…
Coroana ta era mai mică decât a celorlalţi,
Nu erai destul de sus încât să vezi stelele noaptea următoare şi
nu mai aveai timp să creşti.
Acea sucitură ţi-a luat şansa de a vedea stelele iar acum mori.
Mori, iubito.
Cazi şi eu nu am destulă forţă să te ţin
iar stejarul tău e de mult sus.
Nu-i mai pasă de tine.
Dar nu-i nimic.
Sunt aici.
Poţi să cazi pe mine dacă vrei.
Nu mai încerca să te întorci.
Nu o să poţi.
Doar cazi pe mine.
Uită că sunt un brad.
Oricum o să mor şi eu curând.
Iar dacă o sa cazi pe mine vei vedea stelele.
Da!
Le vei vedea.
Ai încredere în mine iubito.
Hai…vino!
Cazi pe mine!
IMG_20150621_104350
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s