Nu e o crimă să ucizi

11536133_674776019320589_6729903694426625972_nExistă o groază de păreri cu privire la personajele principale care sunt ucise cu sânge rece de către creatorii lor.
Eu cred că a omorî personajul principal este un mod de eliberare. Cartea în sine este unu microunivers, cartea este o lume diferită de lumea noastră.

Urmărești personajul cum evoluează, cumva fiecare personaj este un alter ego al tău, evoluezi la fel ca el, chiar dacă situațiile sunt diferite și etapele au alte perioade de timp pentru parcurgerea lor.

Când un personaj principal moare la finalul cărții, eu cred că are menirea de a ne arăta inutilitatea lucrurilor, perenitatea lor, faptul că totul e trecător. Nu ai nevoie de un scop ca să mori în lumea reală, pur și simplu mori, iar personajele din cărți nu fac decât să respecte regula. Văd acest fapt ca pe un ritual de trecere, dacă tu ești personajul, iar personajul este alter ego-ul tău, un alter ego universal, atunci dacă la finalul unei cărți, care reprezintă un ciclu constant din viață, atunci când personajul moare, moare și o parte din tine, lași ceva în urmă, ceva ce era uzat, terminat, consumat, și te reînnoiești.

O să plângi, o să fii distrus și mâhnit, pentru că totuși era o parte din tine, dar îți vei da seama că nu ai nevoie de acea parte, ai trăit deja bucuriile alături de acea bucățică din tine. Te vei redescoperi, vei păstra amintirile, te vei bucura când îți vei aduce aminte peripețiile personajului, dar până la urmă, scopul este să evoluăm, iar trecutul ne trage în jos.

Deci personajul va muri, iar tu vei muri odată cu el, dar doar ca să renaști alături de o nouă carte, alături de un nou personaj glorios pe care să vrei să îl copiezi, de la care să înveți, vei descoperi o nouă bucățică din tine.

De aceea cred că a omorî un personaj principal, nu este o faptă chiar atât de gravă.

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Nu e o crimă să ucizi&8221;

  1. Personal, prefer cartile cu happy end. Consider ca traiesc intr-o lume prea incarcata de pesimism, asa ca o carte cu happy end e ca injectarea unei fiole de optimism. Dar imi place foarte mult felul in care ai ilustrat moartea ca un nou inceput. E un punct de vedere foarte bine argumentat care ofera o tema de gandire.

    Apreciat de 1 persoană

    • Sunt de acord cu tine in ceea ce priveste optimismul cu care te incarca un final fericit, dar daca totusi nu este asa consider ca este bine sa gasim o parte pozitiva si in finalurile deprimante. E bine sa vedem „binele” in orice. Ma bucur ca te-am facut sa meditezi putin la acest lucru.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s