Numărul fiarei – recenzie

numarul-fiarei.p

Autor: Sergiu Someşan

Titlu original: Numărul fiarei

Citate: 

Anul apariției: 2004

Gen: SF

Editura: Vremea

Nota: 4/5

Cea de a treia carte primită de la domnul Sergiu Someșan, Numărul fiarei, este, asemena celorlalte două, o antologie de povestiri (proză scurtă adunată în volum). Sunt un număr de opt povestiri:

  1. Numărul fiare
  2. Oul
  3. Ultimul visător
  4. Întâlnire cu Isabel
  5. Să n-o săruți pe Isabel *(aceasta nu apare trecută la cuprins, însă ea există în carte)
  6. Oviraptorul
  7. Poarta transcendentală
  8. Apa vie, apa moarta

Mi-a plăcut această carte, însă nu la fel de mult ca celelalte două, Să n-o săruți pe Isabel și Carte de magie, dar și aceasta a reușit să mă prindă. Povestirile patru, cinci și șase apar și într-un alt volum al autorului. Aici au apărut prima dată pentru că anul apariției este 2004, iar volumul următor, intitulat chiar Să n-o săruți pe Isabel este publicat în anul 2005.

Am mai spus și în cealaltă recenzie, aceste trei povestiri mi-au plăcut mult, au fost savuroase și intrigante, Isabel fiind o fire care te face din ce în ce mai curios, pe măsură ce afli câte ceva despre ea.

Prima povestire, Numărul fiarei, îți dă senzația că ai făcut o alegere buna încă de la primele pagini, te bagă atât de adânc în poveste, încât pare că o trăiești. Ești acolo, încerci să faci alegeri, te răzgândești, empatizezi cu personajul. Aici este vorba despre o bibliotecară de 27 de ani, rămasă într-un oraș bătrân, până când un cercetător începe să viziteze constant cărțile rare ale bibliotecii și, într-un final, îi lasă libertatea unei decizii care îi poate schimba viața.

Ultimile două povestiri au legătură între ele în măsura în care personajele sunt cam aceleași, la fel și locul desfășurării acțiunii. În Poarta transcendentală mi-a plăcut în mod deosebit de modul în care a fost conturata Mădălina, o fata gravidă care lucrează în barul unchiului ei și care a suferit o dezamăgire în plan sentimental.

Per ansamblu cartea a fost chiar bună, plăcută și interesantă. La fel ca și în cazul celorlalte două, v-o recomand în măsura în care sunteți atrași de literatura SF sau pur și simplu vreți să încercați așa ceva.

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Numărul fiarei – recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s