Jocurile foamei I -Recenzie

Jocurile-Foamei1

Autor: Suzanne Collins

Titlu original: Hunger games

Anul apariției: 2011

Citate: Jocurile foamei I

Gen: Aventură

Editura: Nemira

Nota: 5/5

Prima parte dintr-o trilogie de succes ovaționată peste măsură mai peste tot în lume, această carte, din punctul meu de vedere, își merită pe deplin laudele.

Autoarea reușește să creeze o lume distopică, care să te prindă și să te țină conectat până la finalul cărții. Acțiunea se desfășoară într-o țară numită Panem, clădită din ruinele unui ținut cunoscut cândva sub numele de America de Nord. Acest Panem a fost împărțit în 13 districte, având drept centru orașul Capitoliu în subordinea căruia se aflau toate, fiecare cu atribuțiile ei (de ex districtul 12 mineritul, districtul 11 agricultura, etc.).

În urma unei revolte, Capitoliul a eliminat cu totul districtul 13 și a creat Jocurile foamei pentru a le aminti tuturor cât de neputincioși sunt. Anual fiecare district trebuie să trimită două tributuri, o fată și un băiat, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, pentru aceste jocuri. Totul se desfășoară într-o imensă arena, mereu alta, care să le testeze capacitățile de supraviețuire și adaptare, în timp ce scopul final al jocului este acela de a omorî toate celelalte tributuri.

După ce tributurile se omoară între ele în timp ce familiile acestora sunt silite să vadă cum copiii le sunt uciși alături de întreaga populație a Panemului, învingătorul sau învingătoarea câștiga pentru districtul său suficientă hrană și destule favoruri cât să o ducă bine până la următorul joc.

Primul volum surprinde desfășurarea jocului cu numărul 74 din perspectiva lui Katniss Everdeen, o tânăra din districtul 12 care a fost forțată să se adapteze și să se descurce după moartea tatălui ei. Atunci când surioara ei mai mică, Prim, este aleasă să participe la Jocurile foamei, aceasta se oferă voluntar, ajungând astfel, pe nesimțite, în centrul unei bătălii pe viață și pe moarte. Cu ajutorul îndrumătorilor și stiliștilor din Capitolium, aceasta reușește să fenteze regulile, dar în același timp să înfurie conducerea Panemului văzând acțiunile ei ca pe o instigare la revoltă, câștigând Jocurile și, totuși, păstrând încă un tribut în viață (Peeta Mellark)- tributul băiat din districtul 12.

Primul volum, deși are un final care să nu te omoare pe loc, te chinuie și te tânguiește agonizant de mult. Jocurile se încheie, aflăm cine și cum sunt câștigătorii, însă rămân prea multe întrebări. Ce va găsi Katniss când va ajunge acasă? Cum va reuși să facă Capitoliul să uite rușinea prin care l-a făcut să treacă? Și multe astfel de întrebări care se nasc involuntar datorită introducerii foarte bine structurate. În prima partea a cărții, „Tributurile”, personajele sunt foarte bine conturate, se prezintă legăturile cu personajul principal și se dă un moment de acomodare cu acestea, suficient de mare pentru a te atașa. În cea de a doua parte, „Jocurile” se prezintă personaje la fel de amănunțit și se creează legături, însă nu chiar atât de puternice, întrucât unele dintre ele vor muri și astfel nu vom rămâne cu semne de întrebare. Problema apare la partea a treia „Învingătorul” deoarece, deși acțiunea și suspansul sunt bune, totul pare nefinalizat întrucât autoarea ne aduce aproape de personajele din prima parte a cărții, dar ne lasă suspendați, chiar în gara din districtul 12.

Un personaj care mă face în mod special să citesc cât mai repede volumul al doilea este Gale. Deși prezent în doar câteva pagini la începutul cărții și pe parcurs în câteva amintiri ale protagonistei, experiența cu cărțile de succes mă învață să am așteptări de la el, și le am… destul de mari chiar.

Per ansamblu cartea a fost superbă, mi-a plăcut la nebunie și nu am stat nici jumătate de ora înainte să mă apuc de volumul al doilea. Este o cartea atât de bine scrisă și atât de grozavă, din punctul meu de vedere, încât nu știi ce să faci, să o citești mai repede și să te gândești nostalgic la ea, dar satisfăcut că ai aflat ce se întâmplă, sau să o savurezi încet, delectându-te cu fiecare bum și întâmplare în parte? Eu am folosit prima variantă, m-am gândit că dacă voi sta prea mult asupra ei îmi voi pierde interesul așa cum am mai pățit și în alte cazuri când voiam să mă bucur mai mult de o carte care știam că va avea să îmi placă.

Are toată simpatia mea și o recomand oricui, nu contează vârsta, nu știu sigur, dar cred că e o o carte young adult însă după părerea mea, așa cum am mai spus, o recomand și celor trecuți de perioada adolescenței.

A citit cineva această carte sau este cineva interesat să o citească?

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Jocurile foamei I -Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s