Nuielușa de la Moșu’ sau anul cu sărbători nasoale

In Romania children typically leave their boots on the windowsill on the evening of December 5. By next morning Nikolaus (known as Moş Nicolae (Sfântul Nicolae) in Romania) leaves candy and gifts if they have been good, or a rod (Romanian: nuieluşǎ) if they have been bad (most kids end up getting small gifts but also a small rod).

Cum se apropie sărbătorile și melancolia plutește în aer, era și normal să ma lovească o amintire din aceea lacrimogenă și super emoționantă din copilărie. Și m-a lovit… rău. Poate o sa v-o spun cândva, acum o să vă povestesc despre cum am avut eu o copilărie distrusă. 🙂

Cred că aveam 12 ani sau cam pe acolo, ai mei plecaseră într-o vacanță și eu a trebuit să rămân la bunica. Înainte de plecarea alor mei am fost nevoit să stau închis în cameră și să mă chinui să plâng sub formă de protest, numai că eram așa entuziasmat că scap de ei și merg la bunica încât

nu reușeam. Când am renunțat la a mai încerca, ne-am hotărât cu toții că ar fi mai bine să mă pregătesc de plecare.

Mi-am făcut bagajul și tatăl meu m-a dus la casa bunicilor. Nu a fost o călătorie prea interesantă, deși a fost destul de lungă. Era ajunul lui Moș Nicolae, nu am fost niciodată prieten cu tipul acesta care pune nuiele în ghete, mi se pare cam dubios, dar pe atunci încă eram entuziasmat. Un cadou e un cadou pana la urmă, și e mereu binevenit, iar nuielușa se putea rupe oricând foarte ușor.

Am ajuns la bunica, cea mai bună femeie în viață. Am petrecut o după-amiază superbă, asta după ce taică-miu a plecat, desigur. Omul acela era atât de respingător încât sărbătorile puteau fi anulate într-un întreg oraș dacă și-ar fi pus asta în gând.

Totul roz, superb, magnific. Eu și bunica, cei mai buni prieteni, cei mai la cataramă amici. Seara ne pregăteam amândoi ghetuțele și le lăsam în hol, exact cum am făcut și în anul acela. Evident că până la rezultatul final, eu și bunica ne metamorfozam pe rând în toate creaturile posibile, de la omul cu mustață de șiret, până la indieni și marocani, totul era posibil în cămăruța înghesuită a bunicii în care, dacă nu erai deștept să îți dai jos maioul și tricourile de sub pulover când nu era atentă, riscai să mori de cald sau să transpiri până te uscai de tot.

A fost o seară superbă, iar eu și bunica am adormit târziu de tot (maxim 11 jumate, dar aveam 12 ani, deci se scuză). Mereu eram „rebel” și dormeam târziu când eram la bunica, exageram cu dulciurile, spărgeam lucruri, intram încălțat, nu ziceam „săr’mâna pentru masă” și nici nu dădeam „bună ziua” de fiecare dată când ne vedeam prin casă, așa cum făceam când eram cu ai mei, de altfel.

Dimineața a venit, eram super entuziasmat, de abia ce deschisesem ochii și am început să strig ca disperatul „bunicăăă, bunicăăă”, de mână, amândoi, am mers în hol, nu știu cum să vă explic, dar când ieșeai din bucătăria în care dormeam noi de obicei, în hol parcă treceai printr-o poartă stelară în altă dimensiune. Ceva mai pământesc, era ca și cum treceai din Sahara în Antarctica, dar nu prea mai conta atunci. Cadourile îmi distrăgeau atenția de la inversarea polarității prin care trebuia să trecem.

mos-nicolae-cu-nuieluse
Ar fi fost un lux sa primesc asa ceva 🙂

Când m-am uitat la ghetuțe, să îmi cadă fața, cred că dacă eram destul de mare pentru a înțelege de ce leșină oamenii la momente nasoale, aș fi leșinat, în schimb a trebuit să rămân conștient să îndur coșmarul. În hol, într-o ghetuță și în alta, erau părinții mei, la propriu. Mama avea piciorul delicat băgat într-o cizmuliță, iar tata, colțunos și încruntat, stătea pur și simplu cu cealaltă cizmuliță lângă picior. Nu pot decât să presupun că ar fi trebuit să își bage vârful piciorului în cizmuliță, dar hei, ar fi însemnat să stea pe vârf la un picior, era prea obositor probabil.

De la șoc aproape că mă păleau lacrimile. Era cumva o glumă? M-am uitat la bunica, care, părea la fel de uimită ca și mine. Nu știam cum să reacționez, dar fiind copil mic și prost a trebuit să deschid gura și să întreb „dar de ce nu o nuielușă? Chiar a rămas moșul fără?”. Mamei i s-a părut adorabil și a scos din geanta ei adevăratul meu cadou, nici nu mai știu ce era, dar nu contează, tata s-a simțit atât de ofensat, încât m-a luat acasă și nu m-a mai lăsat să îmi petrec Crăciunul la bunica, a trebuit să stau cu o bonă, urata rău, o mai știu și acum.

Așa au fost cele mai nasoale sărbători din viața mea, cu un cadou dezamăgitor, și nevoit să îmi petrec Crăciunul deschizând cadourile sub „atenta” supraveghere a unei bone puțin nebune.

Nimic mai superb.

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;Nuielușa de la Moșu’ sau anul cu sărbători nasoale&8221;

  1. Am avut si eu un Mos Craciun dezastruos, ca intr-un an mi-a luat niste papusi si nu-mi placeau.Mi se pareau hidoase si …saracacioase. Am inceput sa plang si am lipit papusile de soba, pentru ca mama nu putea sa-mi ia altele. Soo… Te inteleg pe de o parte!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Nu stiu ce sa spun despre copilaria mea, presupun ca a fost una obisnuita. Asta pana a plecat mama in tarile straine la munca, aveam 15 ani. De atunci, am facut fiecare `sarbatoare` singura. Indeed, aveam rudele la care stateam, dar mama era mama. Primeam cadouri, dar pe mama o auzeam doar la telefon si o vedeam o data pe an, la fel si acum. Asa ca, de 9-10 ani, sarbatorile nu mai au niciun farmec pentru mine, doar stresul pregatirilor, ca `asa trebuie`!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s