Jocurile foamei II – Sfidarea – Citate

12367107_145737809124971_880329598_n„Nu reușeam să-l văd decât duminica, atunci când ne întâlneam în pădure să vânăm împreună. Continua să fie cea mai frumoasă zi a săptămânii, dar nu așa cum era odată, când ne puteam destăinui totul unul altuia. Jocurile au stricat pana și asta.”

„… știu că, pentru Gale, n-a însemnat decât durere. Simt o strângere de inimă la gândul că, în timpul Turneului Triumfal,eu și Peeta va trebui să apărem iarăși în postura de îndrăgostiți.”

„Pe urmă, pe neașteptate, în timp ce mă ofeream să iau asupra mea verificarea zilnică a capcanelor, mi-a prins fața în mâini și m-a sărutat.[…]
-Trebuia să fac asta. Măcar o singură dată, a spus, apoi dându-mi drumul.
Și a plecat.”

„Gale spărsese un soi de barieră invizibilă dintre noi și, prin asta, îmi distrusese orice speranță de reluare a vechii noastre prietenii fără complicații. Indiferent ce aș fi pretins,tumblr_la1o8lk3vr1qzuryho1_500 nu m-am mai putut uita niciodată la buzele lui ca până atunci.”

„Gale e deja atât de furios și de frustrat din cauza Capitoliului, încât uneori mă tem că va pune el însuși la cale o revoltă.”

„…simt stabilitatea pe care o aduce Peeta oriunde. […] N-o să mă denunțe cu un sărut lipsit de entuziasm. Încă mă mai protejează, așa cum a făcut în arenă.”

„Îmi aruncă la picioare mănușile lui Cinna. M-am răzgândit. Nu mai vreau nimic fabricat la Capitoliu.
Și pleacă.

Favim.com-catching-fire-mockingjay-quotes-the-hunger-games-605554Îmi cobor privirea spre mănuși. Nimic fabricat la Capitoliu? Asta se referea la mine? Crede că acum nu sunt decât un alt produs al Capitoiului și, prin urmare, ceva care nu trebuie atins?”

„Oare toți părem mai tineri în somn? Pentru că, în clipa asta, ar putea fi băiatul peste care am dat în pădure cu ani în urmă,băiatul care m-a acuzat că fur din capcanele lui. Ce mai pereche eram – orfani de tată, înspăimântați, dar și hotărâți, cu înverșunare, să ne păstrăm familiile în viață. Disperați, însă, din ziua aceea, niciodată singuri, fiindcă ne găseam unul pe celalalt.”catching_fire_quotes_rectangle_magnet

„Mă aplec și îl sărut.
Pleoapele i se zbat și mă privește prin ceața narcoticelor.
– Salut Catnip.
– Salut Gale.”

„- La a șaptezeci și cincea aniversare, pentru a li se reaminti că nici cei mai puternici dintre ei nu pot înfrânge puterea Capitoliului, tributurile de sex bărbătesc și femeiesc vor fi extrase din totalul invingatorilor în viață.”

„În timp ce eu mă tăvăleam pe podeau pivniței, gândindu-mă numai la mine, el era aici, gândindu-se numai la mine.”

d520d3296308d92d3359cb5cce3cd411„În timp ce mă îndrept clătinându-mă spre treptele casei mele, ușa din față se deschide, și brațele lui Gale mă trag la pieptul lui.”

„-Dacă începi să plângi, jur că te ucid aici și acum.
El se mulțumește să zâmbească.
-Ai avut o dimineață umedă?
-Ai putea să mă storci, îi răspund.”

„Finnick recita o poezie pe care a scris-o pentru adevărata și unica lui dragoste din Capitoliu și vreo sută de persoane leșină, sigură că versurile le sunt dedicat.”

„- Tu și o seringă împotriva Capitoliului? Vezi, de-asta nu te lasă nimeni pe tine să faci planurile.”

Recenzie aici.

Anunțuri

Un gând despre &8222;Jocurile foamei II – Sfidarea – Citate&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s