Ilinca

fata_roscata_02241100

Grozavă fată mai era Ilinca. Deșteaptă, isteață, mereu atentă la ore, o comoară de fată. Feblețea profesorilor.

Când am întâlnit-o eu pentru prima oara eram în clasa a 11-a prin semestrul doi. Se transferase la mine în clasă de la un liceu tehnic de undeva din Neamț unde se duceau toate scursurile și toți proștii care voiau să aibă și ei 10 clase. Probabil că ai ei și-au dat seama ce fată deșteaptă aveau și au zis că nu se riscă dacă o transferă.

Un singur lucru o strica pe Ilinca și o împiedica să devină o fată extraordinară în ochii mei. Fața. Când a intrat prima oară în clasă (și nu sunt deloc mândru de ce urmează) am fost primul care a făcut o glumă handicapată și ușor schizofrenică inventată pe moment doar doar să par mai interesant. Ceilalți au râs, evident, doar asta e activitatea de bază a oricărui elev.

Avea o față ovală și pătată de pistrui mari ascunși pe jumătate de fundurile de borcan așezate pe nasul ei într-o ramă de ochelari. Era puțin roșcată (nu am înțeles niciodată de ce persoanele cu pistrui sunt roșcate) și avea parul într-o claie nebună de te temeai să stai lângă ea să nu iasă vreo pasăre și să te ciupească. Dacă reușeai să treci de față și să ignori dinții ce aproape că îi ieșeau din gură, corpul ei nu te susținea deloc. Nu pot spune că era grasă, dar sunt sigur că dacă s-ar fi pus peste mine la vremea aia cu11430289_674776239320567_1774035019915218118_n - Copy siguranță aș fi rămas fără aer, și nu mă refer la sensul pervers al propoziției.

S-a supărat pentru gluma făcută, dar nici că-mi păsa mai puțin. Eram deja independent, fumam nu doar pentru afirmare, fumam de plăcere, citisem deja destule cărți și încă mai citeam, iar fetele nu prea erau o prioritate pentru mine, dar când diriga m-a pus cu ea în bancă (la sfatul lui Tudorel, evident) nu a mai putut să mă ignore mult timp.

Poate par misogin, dar atât de tare se îndrăgostise fata aia de mine, că venea la mine acasă să mă întrebe ce mai fac. Eu eram terminat, colegii mei erau în extaz, ea era… niciodată nu am știut. Am profitat cât am putut, nu prea îmi păsa de oameni pe atunci. Îmi făcea temele, îmi aducea prăjituri, lua vina asupra ei de fiecare dată când spărgeam eu ceva sau când făceam gălăgie. Și eu o lăsam. Niciodată nu am oprit-o, deși știam cum avea să o afecteze. În clasa a 12-a (nu mai era necesar să stau cu ea în bancă, dar a fost alegerea mea- nu știu de ce) avea atât de mulți doi la istorie (Olimpică pe regiune de vreo două ori la așa ceva) încât părinții ei voiau să o transfere înapoi la liceul de proști.

Ea îmi povestea tot timpul chestiile astea și tot ce o frământa, niciodată nu îi răspundeam, indiferent dacă îmi păsa sau nu, dar de obicei îmi păsa. Nu i-am zis, dar într-o zi am lipsit de la școala convins fiind că atunci nu exista nicio șansă să o găsesc acasă, și le-am făcut o vizită părinților ei. Obișnuiam să o duc cu mașina acasă, terminam seara și trebuia să treacă printr-un cartier de dubioși destul de mare până să ajungă acasă, și parcă nu prea voiam să ascult povești despre cum i-a făcut cutare nu știu ce scheme de am auzit despre ele recent prin Vaslui. Până să merg la ai ei o lăsam în capătul uliței, era un noroi, mai ales primăvara, de îmi era mila să bag mașina să o duc până la poartă, și în plus insista mereu că nu-i nevoie și că poate merge pe jos.

Când am ajuns nu prea mi-a plăcut ce am văzut, nu se compara în niciun caz cu ce eram eu obișnuit acasă. Maică-sa, plinuță și mică de înălțime ce semăna cu un butoiaș umblător, m-a primit în casă și mi-a dat un ceai. Am încercat să îi explic de ce avea Ilinca notele pe care le avea, dar era atât de limitată la minte încât nu înțelegea. Între timp venise și tatăl ei (ăl roșcatu’ din familie) de la muls oile. Era de două ori cât mine și a început să zbiere de parcă eram în grajd. Ceva cum că „curva” (fiică-sa) a început să îi aducă băieți acasă.

N-am mai stat, am ieșit și am plecat, nu înainte de a le mai spune odată că Ilinca nu trebuie retrasă de la liceu pentru că din câte înțelesesem de la ei, nu voiau să o transfere, voiau să o retragă cu totul ca să stea să aibă grijă de frații mai mici. Ea nu mi-a spus asta, probabil a presupus că nu avea să îmi pese oricum.

Următoarele două săptămâni, locul de lângă mine a fost gol, deși mai veneau unii să se pună pe el că cică să facem bășcălie la ora, am stat singur. Am rezistat cu greu impulsului de a-i mai face o vizită știind că aș putea probabil să înrăutățesc lucrurile. A venit într-un târziu. Tristă și fără ochelari, tăcută și retrasă în colțul ei din ultima bancă (loc ales de mine).

Nu mi-a spus nimic, vreo două ore, apoi cheful de vorba m-a prins pe mine. Îi povesteam toate nimicurile, dar nu reacționa niciodată, se uita mai tot tipul pe geam, deși mă îndoiesc că vedea ceva fără borcanele ei, în timp ce eu continuam să îi vorbesc. Mai puneam și întrebări la care nu îmi răspundea și treceam mai departe. Într-un fel așa făcea și ea înainte, eu niciodată nu îi răspundeam când mă întreba ceva…

Semestrul era pe terminate și habar n-aveam dacă aveam să o mai văd și anul viitor sau nu. În ultima săptămână, când nimeni nu prea se mai ducea pe la școală (nu și ea, ea mereu mergea până în ultima zi, mă gândesc că oricum îi era mai bine acolo decât acasă) i-am propus  să mergem la o plimbare prin oraș. Vremea era faină, zăpada era proaspăta, am simțit nevoia să fac asta.

Nu m-aș fi așteptat să accepte, dar a zis un da simplu și s-a pornit spre ieșire fără să spună ceva, de parcă nici nu contam. Ne-am plimbat, era prea banal, tristețea ei mă deprima și eu de fel eram (și sunt) un tip vesel. Am mers până la Bicaz. Doar tot eram noi în neam acolo aproape am zis de ce nu. Am ajuns cam greu, drumul era alunecos și nu trecuse un an de când aveam eu carnetul, dar am ajuns. Am mers prin pădure după ce am parcat undeva mai aproape de lac, și am stat pe malul lui.

Mi-a spus că vrea să plece. Nu m-a surprins atât de tare ceea ce a spus cât faptul că a spus ceva, niciodată de când o cunoșteam nu fusese atât de retrasa li „silențioasă”. Ea era mai mereu ca o drujbă cu alimentator continuu la benzină.

Am vorbit, am întrebat-o unde, când, dacă avea unde să stea. Pentru prima oară mi-am dat interesul cu adevarat. Nu i-am zis nu, dar nici nu am incurajat-o, doar am lăsat-o așa. Știu ce cretin am fost, că se aștepta de la mine să o sfătuiesc, să o ajut să se decidă, dar am preferat să nu mă fac răspunzător de orice s-ar fi întâmplat cu ea în viitor.

A decis singură că e mai bine să plece și eu i-am promis că o să o ajut cu tot ce pot. I-am făcut pe ascuns actele de transfer pentru un liceu din Iași și am ajutat-o să ajungă acolo unde am lăsat-o să stea la un bun prieten de-al meu. L-am rugat să îi facă acte și să o ia în spațiu ca să nu mai aibă nicio treabă cu ai ei, și cu un bilet pe care nu sunt încă convins că ai ei îl pot citi, a lăsat tot și a plecat. Ultimul semestru a fost o tortură pentru mine, mă obișnuisem atât de mult cu ea, încât era de neconceput să merg la școală când ea nu era acolo.

Apoi încet-încet mi-am mutat atenția pe altele și altele. Lucrurile parcă mergeau mai rău în jur, cu tot. Ea mă mai tempera într-un fel, cu modul ei enervant de a ține predici la fel de enervante despre atitudinea mea și despre motivele celorlalți.

După ce am plecat și eu, nu am mai ținut legătura deloc. Am și uitat de ea, aveam alte probleme. Am revăzut-o de curând prin Suceava. La câteva zile după ce ne-am văzut, am primit acasă un pachet de la ea cu o carte și un mesaj drăguț 🙂. S-a schimbat mult. Părul ei nu mai arăta de parcă acolo ar locui păsări, ci e mult mai calm, nu mai e atât de rebel. Fața ovală îi e puțin dolofană și pistruii parcă nu mai sunt așa urâți. Corpul nu e chiar atât de împlinit, dar a slăbit mult și arată mult mai bine. M-am oprit asupra ochilor. Acum avea lentile și ochii ei erau verzi. Nu știam ce culoare aveau înainte, dar am aflat că tot verzi sunt, nici măcar atâta lucru nu știam despre fata asta urâtă care a fost prietena mea atâta timp.

Toate persoanele cu pistrui și părul roșcat au ochii verzi… altă chestie pe care nu pot să o înțeleg.

Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Ilinca&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s