Două tipuri de cititori de ziua îndrăgostiților

Că tot e cea mai stresantă zi din an, pe care, personal, nu dau nici doi bani, m-am gândit la cele două tipuri de cititori care există în această zi.

Aceștia:

10

Și aceștia:
cum-sa-intelegi-femeile-primul-capitol-editie-de-buzunar

Mai este nevoie să spun ceva ? 🙂

Reclame

Jurământ de sânge (Academia Vampirilor IV) – Recenzie

juramant-de-sange-academia-vampirilor-volumul-4-richelle-meadAutor: Richelle Mead

Titlu original: Blood Promise

Anul apariției: 2009

Citate: Jurământ de sânge

Editura: Leda

Nota: 5/5

Un al patrulea volum al serie ne oferă o perspectivă nouă asupra a tot ceea ce s-a întâmplat până acum.

Descrierea de pe spatele cărții sună cam așa:

PÂNĂ UNDE VA MERGE ROSE CA SĂ-ŞI ŢINĂ JURĂMÂNTUL?

Atacul recent de la Academia Vampirilor a fost cel mai violent din istoria şcolii, sacrificând vieţi de elevi moroi, profesori şi gardieni. şi, mai mult, strigoii au luat cu ei un număr de victime… printre care şi pe Dimitri.

Acesta ar prefera să moară decât să devină unul dintre ei, iar acum Rose trebuie să o părăsească pe cea mai bună prietenă a sa, Lissa — cea pe care a jurat să o protejeze cu orice preţ —, şi să îşi ţină promisiunea făcută faţă de Dimitri cu multă vreme în urmă. Dar acum, când totul este în joc, cum poate ea distruge persoana pe care o iubeşte cel mai mult?” Continuă lectura

Jurământ de sânge (Academia Vampirilor Vol IV) – Citate

Blood-Promise-vampire-academy-30251171-2560-1280

„- Nici gând, se împotrivi Adrian . Eu sunt ca un vin de calitate. Devin din ce în ce mai bun pe măsură ce trece timpul. Încă n-am ajuns la nivel maxim.”

„Mă omori,Rose”, rosti el, pe un ton melodramatic.”Fiecare zi fără tine înseamnă o tortură. Pustiit. Singur. Mă ofilesc fără tine, întrebându-mă dacă măcar mai trăiești.” Continuă lectura