Pulbere de stele – Recenzie

Stardust_cover

Autor: Neil Gaiman

Titlu original: Stardust

Citate: Pulbere de stele

Anul apariției: 1999

Editura: Tristonic

Nota: 5/5

Descriere:

Tânărul Tristan Thorn va face orice pentru a câştigă inima frumoasei Victoria, îi va promite chiar că îi va aduce în dar o stea, acea stea pe care au văzut-o căzând într-oseară de octombrie. Dar, pentru a se ţine de cuvânt, Tristan trebuie să treacă de zidul ce înconjoară satul lui, Wall, şi să pătrundă în Lumea Zânelor. Aşa începe cea mai mare aventură a vieţii lui, într-un univers plin de vrăjitoare, inorogi şi alte fiinţe fabuloase. O poveste, un basm, deopotrivă pentru copii şi adulţi, a cărui ecranizareva avea premieră în acest an.

Recunosc… această carte s-a ridicat cu mult (astronomic de mult) deasupra aşteptărilor mele.

Iniţial aşteptările mele au fost destul de limitate, în sensul că luasem o carte de copii, despre care am auzit că ar fi de copii şi cum eu nu mai sunt copil… am folosit de prea multe ori cuvântul copil? 🙂 Se prea poate. Esenţial e că aţi înţeles ideea.

Că să vă spun aşa pe scurt ce şi cum e în cărticica asta adorabilă şi fascinantă, daţi-mi voie să vă prezint plictisitorul şi anostul sat Wall contruit într-o paralelă puţin antitetică cu Tărâmul zânelor. Cele două lumi sunt despărţite printr-un zid păzit, prin care nu se trece decât odată la 9 ani atunci când se organizează un bâlci.

Antiteză între cele două lumi nu este chiar atât de puternică, dar este sesizabilă. Wall este satul oamenilor. Realitatea ne învăluie, activităţile comune, stilul deviaţă tărăgănat şi abia dus, faptul că cel mai interesant lucru care se poate întâmpla este faptul că a prășit cineva doi ari şi cel mai wow eveniment este atunci când vine căruţă cu tot felul de conserve de la „oraş”, ne arată cât de ordinar este totul. De cealaltă parte a zidului găsim irealul. Lumea fantasticului îmbinată armonios cu multă aventură, creaturi nemaivăzute şi peripeţii de tot felul.

Aşa cum aflăm şi din descriere, un tânăr puţin prostuţ promite unie ţipe o stea, şi individul se şi porneşte imediat după ce duduia se duce acasă şi doarme liniştită. Mazarache asta de-i zice lui pe nume Tristan le zice alor săi că pleacă după stele şi ăştia nu zic nimic, ba îi mai pregătesc şi bagajul… frumos. Şi adolescenţii din România vor… Deja văd petiţia „Pulbere de stele” prin parlament.

Tristan Thorn îşi începe aventura pătrunzând prin zid. Cunoaşte tot felul de creaturi şi vede tot felul de ciudăţenii şi chiar trebuie să mai şi călătorească cu unele dintre ele (cu Steaua, că doar nu vă aşteptaţi să aducă pietre acasă- Steaua e o ea şi ea… ca toate elele). Ce am sesizat eu vizavi de acest personaj şi mi-a plăcut în prostie a fost optimismul ireparabil. Trisitan este un optimist incurabil.

Legat de stilul de scriere al autorului o să vă spun că mi s-a părut mult mai acceptabil decât al multor cărţi arhicunoscute şi super ridicate în slăvi. Este prima dată când gust acest autor, dar am auzit de Zeii Americani şi îmi cam fac cu ochiul, mai ales după ce am văzut potenţialul lui Gaiman prin această carte. Descrierile sunt foarte savuroase la acest autor. Savuroase şi extrem de atractive.

Cartea este o combinaţie foarte reuşită între un stil de scriere bine pus la punct, imagini foarte plastice şi artistice, multă aventură şi o poveste foarte frumoasă bine închegată.

Am cumpărat-o la recomandarea unui prieten şi chiar nu îmi pare rău. V-o recomand şi eu la rândul meu. 🙂

Spuneam mai la început că este o carte de copii, sau că aşa am crezut atunci când am luat-o. Trebuie să vă spun că ea este într-adevăr cu acţiunea şi cu povestea modelată sub formă unui basm superb cu zane şi cu zmei doar că mai sunt şi câteva scene… Puţină cenzură îi mai lipsea că să fie într-adevăr potrivită tuturor vârstelor. Dar momentele în sine au fost rare şi scurte. Un cuvânt sau o propoziţie, poate câteva insinuări subtile, nu mai mult, de aceea spun că se poate adapta fără nicio problemă. Au existata câteva scene sângeroase, care din nou mi s-au părut prea mult. Acum depinde şi ce înţelegem prin conceptul de „carte pentru copii”. Dacăvorbim de la +12 eu spun că ar fi ok, dar dacă e sub 12 ani deja mi se pare uşor inadecvat.

Ce mi-a mai plăcut în stilul autorului, pe lângă expresiile wow care te lăsau masca uneori, a fost faptul că am găsit unele detalii care mă duceau până în punctul de a râde cu atâta poftă încât nu mai ştiam ce e cu mine. Uneori are tendinţa să fie atât, atât de absurd încât… : „Septimuls plecă de lângă trup şi se duse şi se pisa pe o stâncă cenuşie.” – despre genul asta de detalii vorbesc. Adică e atât de absrud şi atât de „fără scop” încât e total inutilă propoziţia 🙂 Uneori e ironic şi amuzant, alteori super dramatic şi te face să treci de la un film de comedie la o drama romantică imediat după ce ai fost în cea mai tare expediţie şi o aventură palpitantă… şi asta în 3-4 pagini.

Concluzionând, o să vă spun că recomand cartea. Aş mai fi avut multe să vă spun dar am observat că în ultimul timp am tendinţa să scriu recenzii foarte lungi şi mă gândesc că poate la un moment dat există posibilitatea să vă plictisesc şi chiar nu vreau asta.

Acum rămâne de văzut câtă Pulbere de stele o să adunaţi voi de la cele 5 steluţe pe care le-am dat eu cărţii.

Până ne recitim, spor la citit 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Pulbere de stele – Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s