Marat – Recenzie

Autor: Natașa Alina Culea

CitateMarat

Anul apariției: 2015

Editura: ePublishers

Nota: 4/5

Carte primită pentru recenzie de la Natașa (alias – autoarea cărții bre)

Descriere

La Beijing, în anul 2000, cu câteva zile înainte de Crăciun, într-un restaurant rusesc, Alina îl întâlnește pe Marat. Un singur dans, pe ritmuri de trandafiri sălbatici – și viața lor se schimbă pentru totdeauna. Din păcate, destinul i-a adus împreună într-un moment nepotrivit, iar Alina este pusă în fața unei decizii ce îi răvășește sufletul. Moralitate sau iubire? Ce faci, atunci când, indiferent ce decizie ai lua, viața ta nu va mai cunoaște liniștea?

Marat, bărbatul misterios și frumos ca un demon, se transformă într-o obsesie seducătoare, iar Alina ajunge la marginea prăpastiei, pe care o îmbrățișează ca pe o ultimă speranță.

Romanul „Marat. Iubirea are spini” te cheamă într-o poveste de iubire incredibilă, care te va captiva prin inocența trăirilor conturate puternic și senzualitatea descrierilor erotice ale unei tinere fotografe care vrea să schimbe lumea.

Iubirea are spini.

Romanul scriitoarei Natașa Alina Culea este inspirat dintr-o poveste reală.

 

 

Pentru că altă soluţie nu am găsit o să recurg la gestul ăsta primitiv şi non-literar de a clarifica lucrurile. Din moment ce numele autoarei corespunde cu numele protagonistei o să ne luăm după logică (a mea, deci nu ştiu cât de mult sens o să aibă) şi o să ne raportăm (adică eu, dar am folosit „noi” că să vă simţiţi mai implicaţi în chestia asta) la pesonaj cu numele de Alina iar la autoare cu numele de Nataşa… fapt ce nu e chiar aşa de wow, din moment ce acesta este primul ei nume gen… Ştiţi voi… Nataşa Alina Culea. Nu? Ok.

Legendă:

Nataşa- super autoarea acestei cărţi

Alina- Personaj melodramatic cu serioase probleme în ceea ce priveşte cunoaşterea propriilor interese

Acum că ne-am lămurit ce şi cum să trecem la treabă.

Cartea aceasta este a doua cea mai bună carte scrisă de un autor român (nu vă spun care e prima pentru că încă n-am recenzie la ea :)) ) pe care eu am citit-o până în momentul de faţă.

O avem în pimul rând pe Alina, un personaj slăbuţ conturat şi care în prima fază mi-a dat impresia unei tipe naive plină până peste cap de frivolităţi şi mereu indecisă. În primele pagini o vedeam mereu capabilă să mă surprindă cu o decizie absurdă şi drastică pornită de la o chestiune cât se poate de banală cum ar fi îngheţata de căpşuni. Am făcut să sune de parcă mi-am schimbat părerea… din păcate nu. Am mai continuat aşa multe pagini fapt ce nu m-a deranjat chiar atât de tare şi o să vă explic și de ce.

Atunci când citesc o carte sunt atent în mod special la evoluţia personajelor. Un personaj care nu evoluează şi nu se schimbă de pe urma evenimentelor din carte mi se pare un mare fake. Dacă evenimentele povestite nu pot schimba personajul atunci înseamnă că nu mai merită povestite. Dacă nu l-a putut influenţa pe cel care se presupune că a trăit toată treaba asta de ce te-ar influenţa şi schimba pe tine? Mi se pare o chestie cauză-efect foarte eficientă şi pe care am avut şansa să o pot „studia” mult mai bine în timp ce am parcurs această carte.

Evoluţia personajului mi se pare spectaculoasă şi poate părea puţin forţată la prima vedere dar când totuşi te gândeşti că au trecut foarte mulţi ani de la prima pagină până la ultima (10 mai exact) îţi dai seama că totul este justificat.

Nataşa în cartea asta are două mari (şi late- ocupă două scaune) tipuri de abordări ale cititorilor la care nu ştiu sigur dacă ea s-a gândit în momentul în care a scris cartea dar care, pentru mine cel puţin, sunt absolut evidente.

Prima „chestie” ar fi faptul că te încurcă, îţi pune piedici, nu îţi dă voie, efectiv nu îţi dă voie. Nu mă refer că nu îţi dă voie să citeşti, ci nu îţi dă voie să laşi cartea. E aşa, un fel de „calea pierdută” pusă în pagini. Avem la începutul cărţii o întâlnire cu acest misterios şi „ulala” Marat despre care nici noi şi nici Alina nu aflăm foarte multe apoi puf… chestii. Expoziții, despărţiri, poze, job-uri şi alte chestii. Nu ne lasă să-l vedem, nu ne lasă să mai aflăm nimic despre el şi ideea e că Alina se află într-o continuă căutare a acestui personaj şi de fiecare dată te face să te gândeşti „gata mă, acum sigur dă de el” sau „No, ioi… ăla eşti. Pagina asta îi aflăm mărimea la pantof”. Exemplarul meu este plin de astfel de premoniții notate pe margine care, spre ruşinea mea de ghicitor în stele, sunt mai toate greşite. La un moment dat am renunţat să mă mai gândesc că acest personaj eponim o să mai apară măcar puţin în carte.

A două chestie pe care autoarea a făcut-o în carte a fost să îmi distragă permanent atenţia de la ideea că îl vom găsi pe Marat, fapt ce a avut un efect exact contrar. Să explic: Alina îl întâlneşte pe Marat în timpul unei călătorii la Beijing (am căutat pe net că nu eram sigur cum se scrie… voiam să fiu sincer) unde se îndrăgosteşte iremediabil de el, dar pentru că fuck logic societate… ea alege să se întoarcă la prietenul ei Denis (parcă) pe care SPOILER ALERT îl şi părăseşte până la urmă după ce îi iroseşte omului vreo 7 ani din viaţă… tristut. De asta am spus că mi-a părut foarte indecisă la început dar pe măsură ce înaintam în lectură am văzut cum se stabilizează şi începe să fie din ce înce mai fixată pe un singur scop şi pe o singură decizie până la un punct în care a început să fie puţin obsedată. Nu era pagină în care să nu fie asociat un gest, o floare sau orice, oricât de banal ar fi fost, cu Marat al ei.

Chestia cu distragerea atenţiei a funcţionat în modul că Alinei i se ofereau alternative, fie Denis, fie un tip dubios al cărui nume l-am uitat, fie munca, fie prietenii… lucruri care ar fi fost mai benefice pentru ea dar pe care totuşi nu îmi doream să şi le asume. Cred că datorită acestor distrageri m-a intrigat într-atât acest personaj încât să continui lectura sperând că va apărea cât de curând.

Finalul a fost puţin dezamăgitor pentru că aş fi vrut mai mult. Un volum doi al acestei cărţi ar fi absolut genial. Au rămas multe lucruri oarecum neclare. Multe lucruri de ştiu, de învăţat, de descoperit. Mă refer în mod special la Marat care încă reprezintă o imensă bulă de aer în capul meu plin de @#$@#$%!@!# (translate: @#$@#$%!@!# = chestii).

Erotismul în cartea asta, cel puţin din punctul meu de vedere, a fost mediocru. Scenele puţine îngrămădite una după alta nu mi-au servit la nimic (later update+spoiler – a mai fost și la final dar ăla fu ok 🙂 ). Nu e vorba că aş fi vrut mai mult, ba din contra, cred că mai puţin mi-ar fi dat o altă perspectivă. Detalii au existat, doar că nu cred că au fost detaliile potrivite. Ştiu sigur că a existat o scenă care mi s-a părut extrem de vulgară iar eu, cine m-a mai citit mă ştie, cataloghez foarte greu ceva că fiind vulgar. Nu neapărat actul în sine, mai mult un simplu gest m-a făcut să cred că nu, gata, asta e prea mult chiar şi pentru mine. Aici scriu vulgar pe margine. Să te foloseşti de amintirea cuiva pentru aşa ceva mi se pare deosebit de obscen… nu pot explică de ce.

Gata. Cred că am terminat cu critica. Eram pregătit să spun că pentru asta am scăzut o steluţa dar mi-am amintit că pe lângă asta a mai fost şi ideea de dragoste abslouta care m-a deranjat. Nu sunt adeptul conceptului de dragoste la prima vedere dar odată ce am ignorat ideea asta cartea mi s-a părut genială. Dintr-un anumit punct de vedere acest lucru nu constituie în mod expres un dezavantaj, sunt convins că femeile apreciază sinceritatea și puritatea sentimentului de iubire, sentiment redat atât de bine între paginile acestei cărți.

Stilistic nu se deosebeşte foarte mult de modul de scriere al autorilor străini. Avusesem eu o perioada în care am citit autori germani acum câţiva ani (nu ştiu ce-mi venise) şi aşa vag când citeam mi-am amintit de una sau două cărţi. Si Natașa si nemții au stilul ăsta molcom de a trata lucrurile.

Mi-a plăcut foarte mult cartea. Spun asta fără să exagerez deloc. S-a citit pe nerăsuflate. Am umplut marginile paginilor de notiţe. A fost wow.

Nu știu să spun ce anume m-a făcut să apreciez cartea asta atât de mult. Eu doar am observat lucruri. O cursivitate în exprimare și o coerență a firului narativ aproape de perfecțiune. Nu mi se întâmplă foarte des să găsesc în cărțile românești acea legătură a poveștii pe care o găsesc de obicei în cărțile americane, dar uite că s-a întâmplat ca Marat să aibă această deosebită calitate care multor creații românești le lipsește.

Volumul a fost şi retipărit sub egida editurii Librex şi are mai nou o coperta super mişto (vă las poză mai jos că ştiu că nu mă credeţi pe cuvânt).

Foarte frumoasă cartea. V-o recomand din tot sufletul. A fost o poveste de dragoste atipică dar în acelaşi timp şi foarte clasică din moment ce avem tema iubirii absolute. O combinaţie făină oricum. Că să nu mai zic că în primele paginii există o promisiune printre rânduri care tot întârzie să se întâmple destul de mult ceea ce face că atunci când în sfârşit se realizează să explodezi pur şi simplu de ususrare şi să îţi dai seama cât de încordat erai înainte.

Treceţi pe listă MARAT (cu litere de tipar mă).

Până ne recitim, spor la citit! 🙂

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Marat – Recenzie&8221;

    • Chiar daca mi-a placut foarte mult aceasta carte eu iti recomand sa incepi cu ultima ei carte Lupii trecutului pentru ca aceea mi-a placut si mai mult. Nu am gasit niciun defect si de obicei sunt destul de carcostas. 🙂 Ma buzur ca ti-a placut recenzia.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s