Despre iubire și alte lucruri fictive

E o întreagă filosofie aici. Dacă ai timp o priveşti rămâi uimit de cât de complexă e treaba. Percepţiile şi modul în care interpretăm lucrurile diferă în funcţie de fiecare persoană şi iubirea asta e ceva prea abstract pot eu concretiza.

Eşti atent? Bun. Gândeştete eu am petrecut mult timp analizând asta, dezbătând şi încercând -i mai reduc din abstractizare strict ca teorie dar nu am reuşit să ajung la o concluzie cât de cât mulţumitoare în cazul iubirii. Curios. Toate astea în condiţiile în care sunt tineri liceeni, adolescenţi sau chiar şi persoane mai mature care susţin înţeleg perfect subiectul şi este cel mai concret lucru din viaţă lor deşi nu s-au gândit nici măcar o zi la toate implicaţiile şi teoriile necesare pentru a defini conceptul de iubire, un concept care până la urmă denumește ceva infinit de abstract.

Iubirea nu o poţi atinge, nu o poţi vedea, atinge, miroşi şi aşa mai departe ceea ce înseamnă ai nevoie de un simt special doar pentru ea (cel puţin teoretic) ceea ce ar conduce inevitabil la o controversă privind simţurile şi o reforma a acestora punânduse pune problema adăugării unui nou simt care fie responsabil de capacitate oamenilor de a fi compatibili cu iubirea.

Apoi ar putea apărea ideea nu toţi au acest simț ceea ce l-ar face cu atât mai greu de definit şi de studiat. Prima întrebare ar fi: care sunt condiţiile pe care un individ trebuie le îndeplinească pentru a poseda acest simț? De ce eu, de exemplu, nu pot înţelege acest concept pe când un elev de gimnaziu îl poate defini în cele mai fanteziste culori fără ca un aparat oarecare de detectat minciuni piuie?

Ori am putea presupune ne naştem cu simţul ăsta sau de fapt nimeni nu îl posedă la naştere după care ne punem problema: când anume sau ce anume a oprit simţul în rândul unora dintre noi sau ce l-a pornit la alţii?

E o chestie foarte interesantă şi incredibil de complexă. Dacă iubirea nu reprezintă decât instinctul nostru de perpetuare a speciei rafinat de societate? Instinct care la rândul lui poate fi asociat unui simt, simţul sex-ului i-am putea spune foarte expresiv sau instinctul de supravieţuire despre care probabil ai auzit.

Nu te-am pierdut încă? Aşteaptă, mai e.

Pornind de la ideea iubirea este în realitate o obsesie (teorie care mie mi se pare se află cel mai aproape de adevăr) intervine o altă întrebare: Unde anume apare acel declic care naşte în oameni obsesiile? E complicat de explicat. În mintea mea pot face legături care nu se văd şi îmi e mult mai uşor înţeleg ceea ce vreau să spun.

Dacă obsesiile sunt reale şi reprezintă iubirea atunci cum explicăm obsesia pentru un număr limitat de persoane? De ce unii oameni dezvoltă obsesii pentru persoane diferite? Dacă era ceva genetic sau care ţinea strict de natură noastră nu ar fi trebuit dezvoltăm o obsesie pentru o singură persoană, mereu aceeaşi pentru fiecare dintre noi? Dar despre călugări? Ne sunt superiori pentru reuşesc menţină o obsesie pentru divinitate sau pur şi simplu se ţin departe de asanumitele declanşatoare fapt ce îi ajută şi menţină această obsesie? Oamenii au un număr limitat de obsesii în viaţă sau nu? Obsesiile sunt influenţate de mediu, de cultură, de sex? Obsesiile pot veni pentru perioade sau ţin toată viaţă? Dacă nu ţin toată viaţă mai pot fi numite obsesii?

Suntem capabili avem mai multe obsesii în acelaşi timp? Dacă am înlocui „obsesii” cu „iubiri” în întrebările anterioare răspunsul ar fi acelaşi?

Un om care dezvoltă o obsesie pentru maşina sa (de exemplu) adoptă, în general, aceeaşi atitudine faţă de maşină ca un „îndrăgostitfaţă de iubita/iubitul sa/său.

Nu sunt antiubire. Sunt antiprostie. Refuz cred socieatatea acceptă scuze şi motive care până la urmă sunt absurd de abstracte. De fiecare dată când într-un tribunal se spune motivul a fost „iubirea/dragoste” ar trebui fie măcar un deştept care -l pună pe idiotul de avocat -i definească iubirea.

Dar ce prost sunt. Nu am căutat în dex online. Sunt convins că acolo găsesc toate răspunsurile.

IUBÍRE, iubiri, s. f. Faptul de a (se) iubi; sentiment de dragoste față de o persoană; relație de dragoste; amor, iubit1. ♦ Sentiment de afecțiune (și admirație) pentru cineva sau ceva.

Mda…

E vorba de iubire . Mereu e iubirea. Cel mai fictiv lucru care a pătruns din imaginar în real pentru noi i-am permis.

Hai lasă. Duceţi la culcare vorbesc singur.

Anunțuri

8 gânduri despre &8222;Despre iubire și alte lucruri fictive&8221;

  1. Ba nu vorbesti deloc singur 😛 . Dar vezi tu, nu degeaba se spune ca iubirea este o notiune abstracta. Cine a spus-o si pe asta probabil stie ce stie 😀
    Dar sa nu mai filozofam ca ne apuca „gatu” 😛
    Mai bine o simtim 😉

    Apreciat de 1 persoană

  2. cred ca ai citit prea multe carti romantice si prea putine despre iubire, obsesia cred ca are de-a face cu perpetuarea speciei si iubirea cu cunoasterea de sine, prietenia si acceptarea fara probleme a jumatatii, nimeni nu isi pierde libertatea de miscare, toate curg….oricum pana la urma iubirea pur si simplu se simte (nu este in teorie), dar efectele cred ca trebuie sa duca neaparat la o evolutie personala….

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s