Lupii trecutului. Sofia – Recenzie

lupii-trecutului-sofia-3303-4

Autor: Natașa Alina Culea

Citate: Lupii trecutului. Sofia

Anul apariției: 2016

Editura: Librex

Nota: 5/5

Descriere

Pasiune, mister, rațiune, umor fin. O carte fabuloasă!

Sofia – Salomé, ce transfigurare păgână a simțurilor! Foc mistuitor, înăbușit după ardere în cenușa vrajbei! Iad? Fetișism? Păcat? Blasfemie? Resemnare? Fiecare e liber să se raporteze la ele, cum crede sau cum poate, în timp ce inocența copilăriei este mișelește pângărită. Iubirea? Oare iubirea rămâne veșnica promisiune? Devine căutare? Devine strigăt? O luptă stingheră corp la corp cu lupii trecutului, cu iluziile noastre…

Amalia Elena Constantinescu – doctor în Filologie, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România

 

În splendidă solitudine, lupul își urmează doar propriile reguli, el este metafora vie a minții detașate de spiritul de grup, un simbol arhietipal al libertății, al nesupunerii, al autenticității, dar și al umbrei.

Am vrut să încep recenzia cu acest citat, doar aşa, să arăt că mi-a plăcut de la prima pagină. 🙂

Câte idei tentante am întâlnit în cartea asta; câte personaje de cinci stele construite cu mai multă tehnică decât podurile din NY; câte pasaje mişto; câte teorii despre viaţă, despre moarte, despre iubire…

Mi-a captat atenţia încă de la primele pagini. Ştiam că de data aceasta, cartea Nataşei va fi scrisă din perspectivă masculină (10+ pentru asta) şi eram foarte curios să văd cum anume înţelege o femeie bărbaţii. Îi înţelege, presupun. Depinde de firea fiecăruia.

Cel mai mult mă bucur că am fost scutit de un început teribil de plictisitor care ar fi ştirbit din start smalţul de pe piedestalul cărţii. Lupii trecutului este una dintre acele puţine cărţi care are acţiune încă din primele pagini.

Fabian Adameşteanu este un bărbat căsătorit şi nefericit. După ce a stat captiv într-o căsnicie avută în urma obligaţiilor sociale, el îşi dă seama că lucrurile nu se îndreaptă înspre bine. În loc să deschidă porţile împreună cu soţia lui, el stă undeva în spate în timp ce ea pune lacăt după lacăt îndepărtându-l din ce în ce mai mult.

În ziua în care cei doi aniversează 13 ani de căsnicie, Fabian este deranjant de profund. Se gândeşte la rutină, automatism şi la verigheta transformată în povară. Iniţial crezusem că o să am parte de povestea unui cuplu ancorat în simţăminte şi scos din tipare tocmai pentru curajul de a se gândi la ce înseamnă legătură lor, dar mi-am dat seama, mai apoi, că lucrurile nu stau aşa. Carina (soţia lui Fabian) mi-a părut la fel de lipsită de substanţă ca toţi restul. Fabian, în schimb, mi-a părut singurul care se gândea în timp ce ea continua să rămână în starea de inerţie.

Un divorţ mi s-a părut chiar şi mie inevitabil. Această invenţie genială fără de care viaţa oamenilor ar fi infinit mai grea, vine în ajutorul celor care, asemenea lui Fabian, se simt încătuşaţi în viaţa de familie. În general aveam impresia că tentaţia vine înainte de gândul la divorţ, dar Fabian s-a gândit întâi la divorţ şi abia apoi a găsit tentaţia sub forma Sofiei.

Sofia este o fată ironică, jucăuşă şi senzuală. Un vis. Îl conduce şi îl domnina pe bietul Fabian care (spună cartea ce o vreau, eu asta cred că se întâmplă) trece prin criza bărbatului de 40 de ani. Ea nu-i cere nimic, nu-l roagă, doar îl anunţă, îi spune, îi dictează. Sofia este un personaj remarcabil. O femeie fatală şi sensibilă, lucidă şi raţională.

A avut o copilărie dificilă despre care aflăm mai târziu, dar în prezentul cărţii ea locuieşte cu Carol, fiul unei femeie care pentru Sofia ţine loc de mamă.

Carol a fost bufonul cărţii. Nici spiritual, nici profund; situat într-o antiteză relativă faţă de Sofia, el este un om amuzant. Cele mai multe dintre pasajele în care el era prezent au fost ori lugubre, ori demne de un show de stand up comedy. Un fel de Dorian Gray emancipat, iubitor de artă şi de trupuri, şi cel mai important, iubitor de fete construite dintr-un trecut dureros şi idei pur filozofice. Cam atât de spus despre el.

Nu doar trecutul lui Fabian cu soţia lui este responsabil pentru ceea ce este el acum, și trecutul Sofiei este responsabil pentru ceea ce ea a devenit. O fată nesigură, înţeleaptă, gânditoare şi profundă care a trăit ceva ce nimenu nu ar trebui să trăiască. Dureros este că viaţa ei este o reprezentare grafică a realităţii exterioare şi, chiar dacă nu pare că ea a avut cine ştie ce noroc, mulţi nu au şansa pe care a primit-o ea.

Din anumite puncte de vedere romanul este unul psihologic, dacă inima are psihologie. Înţeleg că intenţiile autoarei au fost acelea de a crea o lume a dragostei în care iubirea e absolută şi chestii, lucru care i-a şi reuşit de altfel, însă ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost suspansul. Ador tot misterul ăsta care se plimbă de pe pagină pe pagină. Mi-a mai plăcut umorul. Spre deosebire de primele două cărţi ale Nataşei, aici am râs cu lacrimi. Să scrii o carte amuzantă în care să vorbeşti despre filosofie, artă, viaţă, moarte şi alte chestii serioase, asta înseamnă să fii autor mişto în România. La un moment chiar mi-a fost dat să găsesc un Dumnezeu ironic, miştocar şi care îl citează pe Shakespeare. Hilar!

În final nu pot să mai spun decât că e absolut evident cât de mult mi-a plăcut cartea. Sofia m-a fascinat, Carol m-a amuzat, iar Fabian mi-a produs un puternic sentiment de milă. Josnic, dar fiecare cu ce merită. 🙂

Vă recomand cartea. Are de toate pentru toţi. O plăcere să o citeşti.

Până ne recitim, spor la citit. 🙂

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Lupii trecutului. Sofia – Recenzie&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s