Nu am văzut filmul, dar am citit cartea

În articolul de astăzi o să vă vorbesc despre cărţile pe care le-am citit şi ale căror ecranizări le-am evitat mai ceva decât cum evită un puşti de a 4 – a mingile la rațele şi vânătorii.

Cărţile ce urmează m-au impresionat atât de tare încât efectiv îmi e frică să mă uit la film. Un film prost poate strica tot ceea ce eu mi-am construit în minte… nimic mai tragic. Atunci când citesc îmi inaginez totul, dau chip personajelor iar în momentul în care sunt pus faţă în faţă cu realitatea dură a unui film, de multe ori am rețineri. Cu alte cuvinte îmi e prea frică de dezamăgiri.

Lista cu ecranizări pe care nu le-am văzut nu e foarte exactă în sensul că poate mai există şi altele, doar că eu nu ştiu de existenţa lor.

1. Bonjour tristesse de Francoise Sagan

  Imagini pentru bonjour tristesse polirom      Imagini pentru bonjour tristesse film

Cred că v-am înebunit cu cartea asta dar pur şi simplu din momentul în care am citit-o şi până acum am menţionat-o sau m-am gândit la ea cel puţin o dată în fiecare zi. M-a marcat sau traumatizat, mereu am crezut că e o graniţă a sensului contextual foare fină între aceste două cuvinte.

2. Contele de Monte-Cristo de Alexandre Duma

Imagini pentru contele de monte cristo litera      Imagini pentru contele de monte cristo movie poster

În general sunt interesat de filme noi cu actori care încă trăiesc, de preferabil. Aşa sunt eu, deşi calitatea conţinutului din filmele mai vechi este mult mai mare eu le prefer pe cele noi pentru simplul motiv că se vede mai ok. Din câte ştiu eu Contele de Monte Cristo nu are o adaptare prea recentă aşa că nu mă uit pentru că sigur cel existent o să mă dezamăgească 🙂

3. Daneza de David Ebershoff

Imagini pentru daneza carte       Imagini

Filmul acela super cunoscut care a primit 6 premii şi datorită căruia am auzit de carte… da, nu l-am văzut. Acum ştiu că nu am nicio scuză, filmul este destul de nou atâta doar că am aşteptat să îmi mai dispară povestea din minte că să mă uit la film. Sper să fie tot atât de bun cum a fost şi cartea.

4. Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas

Imagini pentru cei trei muschetari carte       Imagini

Probabil am mai văzut în copilărie ceva desene animate dar la un film nu m-am uitat. Presupun că nici măcar nu am căutat vreo dată. Pur şi simplu nu m-am gândit la asta, poate o să îl caut după ce scriu articolul asta :)) oare ar trebui să revin să îl şterg de pe lista dacă mă uit la el? Oricum, ştiu că am văzut Femeia muschetar sau ceva de genul, e un film care s-a inspirat cumva din cei trei muşchetari dar nu prea. În orice caz, acela mi-a plăcut. Tot făcea ea pe dura. :))

5. Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda

Imagini pentru cel mai iubit dintre pamanteni carte       Imagini pentru cel mai iubit dintre pamanteni film

Şi de această carte uitasem, abia ce mi-a amintit cineva de ea şi am adăugat-o la timp în articol. Cartea m-a impresionat atât de mult şi pentru adolescentul care eram la vremea respectivă cartea a venit cu un întreg şir de schimbări de personalitate, de gândire şi tot. E cartea care mi-a schimbat adolescenţa şi e cartea din literatură română de manual pe care o apreciez cel mai mult după Moromeţii. Nu am văzut filmul pentru că din nou, nu vreau să fiu dezamăgit şi să-mi distrug imaginea pe care o am în minte. Cred că până la urmă ăsta este cam principalul motiv întâlnit la toate cărţile din topul ăsta.

6. Moromeţii de Marin Preda

Imagini pentru morometii carte     Imagini pentru morometii film

Am fost tentat, recunosc. Voiam să îl văd în loc să citesc cartea, mă bucur totuşi că nu am făcut-o. Lecturarea cărţii a fost ceva unic pentru mine şi sincer cred că aş fi regretat toată viaţa dacă nu aş fi citit cartea la momentul potrivit.

7. Adela de Garabet Ibrăileanu

Imagini pentru adela carte      Imagini pentru adela film

Adela e doar pe jumătate în topul ăsta. Am început să văd filmul dar avea o calitate sub nivelul marii şi practic când mi-am dat seama că nu mă simt de parcă m-aş uita la un film făcut după cartea aceea incredibilă pe care o ador şi care m-a fascinat din pricina erotismului exagerat pe care mintea mea hormonală i l-a atribuit… nu am putut să mă uit. Cred că am îndurat aproximativ 20 de minute din film. Mă tot foiam, mă gândeam la alte chestii. Un film pe care nu l-am văzut în totalitate dar care totuşi m-a dezamăgit.

8. Maitreyi de Mircea Eliade

Imagini pentru maitreyi carte     Imagini pentru maitreyi film

Poveste cu englezul Allan şi indianca senzuală şi exotică, Maitreyi, nu avea cum să nu mă lase fără aer, evident. Am evitat filmul din două motive. Primul ar fi calitatea proastă şi al doilea ar fi chipul oferit ei. Personal aveam o anumită imagine specifică şi clară în minte, o asocitam pe Maitreyi cu o colegă din generală ceva mai tuciurie dar extrem de frumoasă. Am preferat să păstrez ideea ei în minte în locul oricărei actriţe.

 

Acestea au fost cărțile ale căror ecranizări nu le-am văzut și câteva dintre motivele pentru care nu am făcut asta. Voi aveți cărți pe care le-ați citit dar nu ați văzut filmul?

Până ne recitim, spor la citit 🙂

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Nu am văzut filmul, dar am citit cartea&8221;

  1. Nu am citit cartea dar am văzut The Danish girl și m-a fascinat total. O să susțin mereu că o carte face cât 100 de ecranizări, dar cu privire la filmul ăsta chiar nu găsesc cuvintele să spun cât de mult mi-a plăcut. Am descoperit un actor deosebit și o altă actriță minunată. „Cel mai iubit dintre pământeni” e uimitoare, o iubesc enorm și mi-am promis că nu voi viziona niciodată ecranizarea pentru a nu strica imaginea deja formată. Adela… mereu dau cu ochii de ea în biblioteca alor mei dar până acum n-am avut deloc convingerea să o apuc. Oricum, o trec pe listă! Mulțumesc pentru inspirație! 😀

    Apreciază

    • Si cartea Daneza a fost incredibila. I-am scris o recenzie in care am spus cat de mult mi-a placut (daca dai click pe nume o gasesti). Una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit anul acesta. Intentionez sa ma uit si la film cat de curand. O povste despre depasirea diferentelor, despre acceptare si toleranta. Foarte frumos. Cel mai iubit dintre pamanteni, asa cum am si spus, m-a schimbat total ina dolescenta, iar de Adela trebuie sa te apuci. Nu e chiar asa de lunga si personal imi place sa o citesc pentru ca eu am capacitatea bolnava de a gasi ceva obscen in aproape fiecare pagina 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Din fericire, exemplele alese de tine au si ecranizari bune. Danish Girl, exceptional! Morometii, genial! Cel mai iubit dintre pamanteni ne-a aratat un Stefan Iordache care te cocoseaza si te face sa te simti mic, strivit, gandac. Highly recommended.

    Apreciat de 1 persoană

    • The Danish Girl vreau sa il vad, poate si Morometii, in schimb de cel mai iubit dintre pamanteni nici nu vreau sa ma apropii. Am immagini prea perfecte in minte, nu vreau in niciun caz sa le substitui. Cartea asta mi-a facut toata adolescenta si chiar nu as vrea sa vad filmul

      Apreciază

  3. La unele carti din lista ta am vazut filmul dar nu am citit cartea. De ex:
    1. Cea mai noua ecranizarea a romanului „Contele de Monte-Cristo” este cea din 2002, cu Jim Caviezel in rol principal. Este foarte frumos filmul. Mi-ar placea sa citesc si cartea dar nu mi-a cazut in mana. Iata un link catre afis: http://www.cinemagia.ro/filme/the-count-of-monte-cristo-contele-de-monte-cristo-2310/
    Mai este o varianta din 1975 cu Richard Chamberlain in rol principal. Dar nu prea mi-a placut.
    2. Nici „cei trei muschetari” nu am citit. Dar am vazut filmul. Sau mai bine zis filmele.
    Afisul pus de tine este o parodie, o combinatie intre vechi si nou cu mult explozibil, dirizabili (in loc de vapoare) si scene demne de filmele cu spioni mai degraba. Nu ti l-as recomanda.
    Iti recomand in schimb filmul din 1973, care este simpatic. http://www.cinemagia.ro/filme/the-three-musketeers-cei-trei-muschetari-2575/
    Ori serialul din 2014, care este la fel de frumos. Eu astept sezonul 4. Iata link: http://www.cinemagia.ro/filme/the-musketeers-590409/
    3. Am vazut filmul „cel mai iubit dintre pamanteni” si vreau sa iti zic ca nu mi-a placut deloc. Este prea dur. Atat de dur incat nu ma tenteaza sa citesc si romanul.
    4. Am citit in schimb Maitreyi si mi-a placut. Nu stiam ca are film. Ma mai gandesc daca sa-l vad, ori not.

    La celelalte nu am citit / vazut inca.
    Lectura placuta in continuare.

    Apreciază

    • Multumesc mult pentru recomandari. Iti recomand si eu ceva la randul meu. Cel mai iubit dintre pamanteni este o carte care mie mi-a schimbat viata, adolescenta si mi-a zdruncinat putin crezul. E o carte care umbla la fire iar daca filmul nu s-a ridicat la nivelul operei atunci cartea nu are nicio vina. Iti recomand cu mare drag sa o citesti. O sa te schimbe… daca in bine sau in rau nu stiu sa-ti spun, dar o sa simti diferenta in interior.
      In alta ordine de idei cred ca o sa incerc si eu sa vad serialul de la cei trei muschetari, nu stiam de afis. Multumesc si pentru asta. 😉
      O seara faina.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s