Atât de tineri striviţi de nişte idei mai mari decât ei

Astăzi o să vă vorbesc puţin despre Suferinţele tânărului Werther (eu mi-am notat Vertes pentru că fuck the germană), carte pe care nu am citit-o dar pe care abia ce amadăugat-o pe lista mea de lecturi folosind una dintre acele metode pe care le-am explicat în articolul Cum aleg ce cărți adaug în „my reading list”.

Eram la un curs cât se poate de opţional (da, eu mă duc la cursurile opţionale pentru că fuck… alea neopționale sunt naşpa. E naşpa să nu ai de ales. E naşpa. Când nu ai de ales alegi să faci exact opusul, deci dacă cineva îţi impune o chestie o poate face cu psihologie inversă şi până la urmă tu să faci ce vrea ea. E a dracului viaţă, aşa-i?).

Deci vă spuneam că eram la un curs opţional despre tipuri de lectură şi la un moment dat nu ştiu cum venise vorba despre cartea asta. Oricum, de la grupa de germană pornise ideea, e clar. Adică de la profă, dar ca indicaţie pentru grupa de germană.

Şi spunea profa despre cum o carte poate avea un impact atât de puternic asupra unui cititor încât poate duce şi la suicid (vă daţi voi seama de la care parte am început să fiu super atent) şi ne-a indicat cartea Suferinţele tânărului Werther care a condus la sinuciderea atâtor tineri.

Apoi profa pune întrebarea de un milion de puncte:
De ce credeţi voi că s-au sinucis toţi acei tineri în urma lecturării cărţii?

N-a răspuns nimeni, dar în minte aveam răspunsul asta:

„Atât de tineri striviţi de nişte idei mai mari decât ei.”

Nu ştiu ce ar fi răspuns fiecare dintre voi la întrebarea aceasta însă tare aş vrea să ştiu.

Nu ştiam mai multe despre cele întâmplate şi despre carte decât ceea ce ne-a spus profa atunci şi (implicit) ceea ce v-am spus eu acum, dar am fost destul de curios încât să caut chestii pe net despre carte şi destul de surprins încât să vă spun şi vouă despre asta.

Tineri care se sinucid unul după altul după ce citesc această carte. Mi se pare lipsit de respect să nu insist să o citesc şi să sper până în ultima clipă că şi eu sunt prea tânăr, că şi eu voi fi strivit de nişte idei mai mari decât ale mele.

(Să-mi amintiţi să vă vorbesc cândva şi despre Sturm und Drang)

Am găsit chestia asta pe wikipedia şi mie se pare logică:

În 1974 sociologul David Phillips a numit „efectul Werther” fenomenul psihologic prin care procedeul de mediatizare al unei sinucideri antrenează un şir de sinucideri în populaţie. Percepută de către public ca „legitimizată” de către mass-media, sinuciderea devine o soluţie a problemelor personale. Sinuciderile lui Marilyn Monroe în 1962şi a lui Kurt Cobain în 1994 sunt două cazuri la origine a unui efect Werther.

Dar totuşi vreau să încerc, vreau să văd cât de mari sunt ideile şi cât de tare mă strivesc. Voi nu căutaţi cu plăcere cărţile care să vă îndemne spre moarte? Care să vă facă să vă gândiţi cât de mizerabil e locul în care trăiţi, care să vă facă mai apoi să vă daţi seama că deşi şi voi sunteţi mizerabili vreţi să faceţi o baie… o baie într-un rău, de exemplu?

Multe idei, puţine compromiţătoare pentru sufletul meu firav… prea poetic?

Vă aştept răspunsurile la întrebarea profei: De ce credeţi voi că s-au sinucis toţi acei tineri în urma lecturării cărţii? Şi dacă s-au sinucis din cauza lecturării cărţii, aşa adaugă eu (deşi mi se pare că a spus şi ea la un moment dat treaba asta).

Imagini pentru Suferinţele tânărului Werther

Până ne recitim aştept răspunsurile voastre cutremurătoare. 🙂

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Atât de tineri striviţi de nişte idei mai mari decât ei&8221;

  1. Nu știu de unde are ”profa” în discuție ”statistica” cu tinerii care s-au sinucis pentru că au citit ”suferințele…”, dar mă îndoiesc de validitatea ei.
    Nici măcar după ce l-au citit pe Cioran, marele apologet al sinuciderii, nu s-a sinucis nimeni!
    Sigur este că, mai degrabă, se sinucid cei care nu citesc decît cei care citesc!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s