Unde ai dispărut, Adriane?

Adânc de tot în interiorul meu. Fix exact acolo m-am dus. Iniţial, recunosc, mi-a venit în minte ceva cu mă-ta, maică-mea şi tanti Geta… dar Geta e femeie făină, atâta doar că taie din poezie.

Păi cum adică unde am dispărut? Păi am fost eu vreodată? Am existat eu? M-a atins cineva? M-a văzut cineva? Mi-a auzit cineva vocea? Poate sunt Heathcliff şi doar vă fac o farsă ca să o amuz pe Catherine. Sau poate doar am trecut prin prea multe seminarii cu Shakespeare şi ceva Wuthering Heights. 🙂

Ce să zic? Să bag una cu lipsa de timp ar fi mai mult decât ipocrit din partea mea. O să vă zic ceva poetic (again)… vă place romgleza? Vă place când trec de la una la alta?

Sunt incoerent. Lipsa mea de coerență e adorabilă totuşi. Nu?

Vă place când sunt raţional? Şi mie. Îmi iese greu. Mă străduiesc, să ştiţi. Când citesc încerc să am distanţa aceea. Să privesc ironic, neimplicat. Lectura fără implicare e cea mai tare. Îţi permite să ironizezi, să faci mişto de tot ce scrie omul. Îmi place să fac mişto de ceea ce scriu alţii. Să fac comentarii sarcastice pe marginile foilor.

Am lipsit, ştiu. Am avut o perioada aglomerată. Îmi permit să am perioade aglomerate, nu? De ce nu mi-aş permite? (și spun asta în condițiile în care mai sus am precizat că nu o să bag o scuză cu lipsa de timp. Uneori mă contrazic, dar eu sunt ok cu asta, tu poți fi ok cu faptul că nu mă pot
deci de ce parte sunt, că nu mă pot hotărâ în ce parte din mine să cred? Dar tu Poți?)

Vine Crăciunul şi ca în orice „vacanţă” vă promit că o să postez mai des, dar nu o să mă ţin de cuvânt.

Am mai promis eu. Promisiunile de început de an sunt cele mai naşpa. Nu se ţin niciodată de mine, ori eu nu mă ţin de ele. Încă nu m-am decis.

Mă las de fumat de ani, înlocuiesc alcoolul cu apa de secole şi cică nu mai combin femei de câteva luni. Paradoxal, astăzi, din greşeală, am băut o ţuică cu o femeie ahtiată după mine care îmi scruma ţigară şi mi-o punea din nou între buze. Ah. Ce profund, ce poetic… ce bullshit.

Mă simt aşa obosit. Iar mă prinde incoerenţa dar nu am ce face. Sunt confuz. De ce fac tot ce fac? Am o viaţă aşa mişto, dar e aşa doar dacă o compar cu viaţa altora. Am o viaţă aşa naşpa, dar doar dacă o compar cu a altora.

„E trist să citeşti ce au gândit alţii.”- cam cum sună asta? E mindfuck, aşa-i? De ce filozofie, de ce profunzime? Nu e superficialitatea autosuficientă?

Recunosc. Am momente în care cad într-o depresie groaznică şi fiecare perioada neagră e mai grea şi mai nasoală decât precedenta. Pare mai „de ne trecut” chiar dacă ştiu că o să treacă. V-am mai vorbit despre momentele mele de nefericire absolută în care, deşi nu am niciun motiv, mă plâng şi mă deplâng în suite constante de chefuri interioare (pariu ca se trezește unul din spate să spună: Bine, bre Adriane, ți-ai dat un dicționar în cap și acum vomiți cuvinte? Hai să îl ignorăm cu toții pe tip și să trecem mai departe). Mă agăţ de ceva, de o idee, de o constatare groaznică. Culmea e că la fiecare semi-depresie pe care o am singura constantă (pe lângă nefericirea absolută) e versul lui Sorescu „Cred că m-am îmbolnăvit de moarte/Într-o zi/Când m-am născut.” care îmi tot vine în minte.

Nu ştiu dacă e musai treaba asta cu ” e trist să citeşti ce au gândit alţii” sau e o aglomeraţie de evenimente cu ideea asta covârşitor de filozofică în profunzimea ei dar perioada e grea, e rea, e naşpa. Vreau să mor şi e pe bune. E pe rele. E în mine…

Hai vă las. Nu de tot. E doar temporar, cum e şi viaţa 😉 :))

Voiam doar să vă spun că sunt aici, sunt în viaţă şi continui să o amuz pe Catherine.

Ne vedem în curând. O să revin cu un super val de recenzii.

PS A mai observat cineva ce mult am folosit cuvântul „profund” în textul ăsta? 🙂

Hai că v-a fost dor de mine, se vede pe fața voastră de cititori fantomă :))

Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Unde ai dispărut, Adriane?&8221;

    • 🙂 daca te face sa te simti mai bine eu nu pot decat sa ma bucur. Dar te rog desprinde de mine eticheta asta de om profund. Nu sunt un ganditor si nici vreun filozof sub acoperire. Sunt. in esenta, mai complicat decat un cartof cu coaja dar asta nu ma opreste sa scriu cand imi vine. As vrea sa fiu profund, sa vad dincolo de anumite bariere dar imi place sa fiu comod si decat sa incerc sa trec de ele prefer sa raman in fata lor scriind despre lucruri care dau o iluzie sclipicioasa de profunzime. In realitatea textul meu e foarte superficia, imi e rusine cu el, dar il pastrez acolo, sa vada si altii, sa-mi fie si mai rusine de lipsa mea de sens si de directie. Sa ma impinga sa vad mai departe.

      Apreciat de 2 persoane

      • Majoritatea gandurilor profunde vin din simplitatea. Din ceea ce pare superficial. Și fiecare poate interpreta aceste rânduri în felul sau. Nu te etichete ca un om profund, ci un om ale căror gânduri simple sunt foarte complexe.
        De obicei rândurile cele mai personale și scrise fără pic de interes sunt cele mai intense.
        Dar, depinde și de ochiul care le citește.

        Eu mă bucur de descoperirea mea fiindcă eu am gânduri și mai profunde și complexe, doar ca încă nu am găsit o calea de a le așterne undeva, într-un mod simplu.
        Zi buna!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s