N-am titlu, ce să-i faci?

Mă chinui de dimineață să scriu ceva și nu știu ce. Nu mi-am pierdut inspirația, nu mi-am pierdut ideile, atâta doar că după atât de mult timp în care am lipsit pur și simplu nu am știut cu ce să revin. Țineam morțiș să scriu o recenzie pentru o carte cu datorie – o carte acceptabilă dar nu excepțională – dar am tot amânat, fie de lene fie din lipsă de timp.

M-am retras o vreme de pe „scena” imaginară a book bloggerilor și simt că îmi e aproape imposibil să revin. Încă nu știu unde vreau să ajung dar importantă e călătoria, sau cel puțin așa susțin poptămașii ăștia de pe facebook cu tot cu mesajele lor motivaționale.

În zilele în care sunt prea ocupat respirând și făcând chestii la fel de banale și esențiale ca respiratul am un miliard de idei îngrămădite în cei câțiva centimetri pătrați de creier, dar astăzi când am avut timpul necesar și chiar voința de a scrie ceva m-am găsit în imposibilitatea de a începe cu o propoziție coerentă; de a scrie chiar și câteva rânduri.

Preudo jurnalul ăsta mă enevează.

Aș fi putut să scriu orice altceva, poate despre Manic Pixie Dream Girl – o poezie pe care am ascultat-o de curând și care mi s-a părut cel puțin acceptabilă ca să nu zic fantastică, ori despre poeziile lui Bukowski pe care le citesc cam de o săptămână și pe care le găsesc extrem de obositoare, deprimante și fantastice, toate în același timp. Aș fi putut la fel de bine să scriu despre blogul meu preferat pe care l-am consultat astăzi în căutare de inspirație sau despre arta care mă fascinează atât de mult. Despre ciudățeniile pe care le-am citit, văzut sau auzit. Despre cum într-o carte se afirmă că lordul Byron a fost cu o „foarte măritată contesă”.  Sau despre #aleslogic si ale ei postări geniale.

Ați prins ideea, aș fi putut scrie despre multe lucruri și totuși aleg mereu nonsensul în locul substanței, în locul ideilor și a sensurilor. E mai convenabil așa, nu ? Până și o poezie prost scrisă ar fi fost mai binevenită, nu ?

A fost o vreme în care îmi făcea o deosebită plăcere să pun întrebări și să îmi răspund singur. Atât de preocupat de ironie, sarcasm și atâta de setat pe mult, prost și fără rost încât acum caut un sens în tot ce am scris și nu reușesc să găsec nimic satisfăcător. Nu spun că veremea aia s-a dus, încă îmi face o deosebită plăcere să mă aprob și să-mi „validez existența” prin a mă susține singur, doar că brusc îmi dau seama că rămân fără răspunsuri și, chiar și mai grav, fără întrebări ironice și prostești.

Nici măcar nu știu ce să vă promit pentru data viitoare, dar orice aș spune după postarea asta mediocră e posibil nici să nu mai conteze ce promit. Am dispărut și îmi e greu să revin. Am uitat cine sunt, la propriu. Nu-mi mai știu obiceiurile, nu-mi mai știu modul de a gândi când scriu.

 

 

 

Nu, nu am încheiere pentru că e tot ce pot azi, posibil să fie și tot ce pot mâine.

Până ne recimtim, sper să mă mai citiți! 🙂

PS Witcher is love, witcher is life! 🙂

 

Anunțuri

13 gânduri despre &8222;N-am titlu, ce să-i faci?&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s