Amurg – Citate

„Mi-am întors uşor capul… căutând. Ştia ce îmi doream. Buzele lui le atinseră delicat pe ale mele.”

„Când viaţa îţi oferă un vis care îţi întrece de departe orice aşteptări, nu e de bun-simţ să jeleşti atunci când se sfârşeşte.”

gggg

„Un impuls nebunesc să mă întind spre el şi să îl ating, să îi mângâi faţa perfectă doar o dată, în întuneric, aproape m-a copleşit.”

„—Nu te supăra, dar pari să fii una dintre acele persoane care atrag accidente ca un magnet. Deci… încearcă să nu cazi în ocean sau să te calce ceva, bine?”

ano2

„Îmi adresa zâmbetul lui ştrengar, oprindu-mi respiraţia şi inima. Nu-mi puteam imagina că un înger ar putea fi mai frumos. Nu era nimic la el care să poată fi îmbunătăţit.” Continuă lectura

Reclame

Natașa, bărbații și psihanalistul – Citate

„Mă întreb cu ce rămâi când certitudinea zilei de ieri te-a părăsit și știi că trebuie să mergi mai departe.”

ana

„Trei bagaje, o geantă de mână, o fată, un băiat și șase ani cu clipe de neuitat, nerepetabile.”

„Finalurile dramatice se pot metamorfoza în începuturi, pe când despărțirile liniștite sunt ireversibile.”

gica

„Unii descoperă sensul vieții după ani de căutare, în opere consacrate, în filosofia vreunui Descartes Continuă lectura

Jurnalul pierdut al lui Don Juan – Recenzie

douglas-carlton-abra-jurnalul-pierdut-al-lui-don-ju-humanitas-2007-l-200785-299x299

Autor: Douglas Carlton Abrams

Titlu original: The lost diary of Don Juan

Citate: Jurnalul pierdut al lui Don Juan

Anul apariției: 2007

Editura: Humanitas

Colectia: Raftul Denisei

Nota: 5/5

Cartea este primită pentru recenzie de la: Târgul Cărții

Descriere

Sunt vremuri tulburi în Sevilla Secolului de Aur. Pănă şi strălucirea bogăţiilor care împovărează corăbiile sosite din Lumea Nouă păleşte la umbra ameninţătoare a Inchiziţiei. Viaţa trăită în luxură şi moartea căutată înadins cu ascuţişul spadei sunt firele îngemănate din care se ţese destinul omenesc. În ceaţa înşelătoare a acestui ev decadent se naşte Juan Tenorio, copil din flori părăsit în hambarul unei mănăstiri. Maicile îl cresc în taină, la adăpost de ochii lumii neiertătoare, şi de la ele învaţă să venereze femeia, piatra de temelie a creaţiei lui Dumnezeu. Nu-şi doreşte altceva decăt să ajungă preot, însă o dragoste interzisă îl sileşte să fugă în lume, să-şi găsească drumul. Destinul îi bate la uşă sub chipul maleficului marchiz de la Mota, de la care Juan deprinde rafinata artă a seducţiei. Dar, cănd o femeie cu păr unduitor şi ochi migdalaţi le tulbură sufletele amăndurora, viaţa devine un joc fără reguli. Patima dezlănţuită îl îndeamnă pe marchiz la trădare, iar Don Juan, îndrăgostit pentru prima oară în viaţă, e învinuit de păcatul capital al desfrânării şi azvârlit în tainiţele Inchiziţiei. Dumnezeirea îşi află lăcaşul în trupul femeii, iar plăcerea e la fel de sfântă precum suferinţa, le răspunde el torţionarilor. Îl va salva crezul statornic în iubire de ameninţarea morţii?
Un roman superb, despre tainele sufletului omenesc sfăşiat între iubire şi dorinţă.”

Un roman extraordinar din cauza căruia m-am trezit în imposibilitatea de a găsi cuvintele potrivite cu care să încep această recenzie. Ca o mică comparaţie, ca să vă arăt cât de specială este această carte, o să vă spun că mi-a plăcut de 100 de ori mai mult decât Academia Vampirilor… iar cine urmăreşte blogul de ceva timp sau mă ştie de pe fb, ştie şi că eu sunt super disperat după seria aia.

Revenind la Jurnalul pierdut al lui Don Juan o să vă spun câte ceva despre acţiunea cărţii. În Sevilla (oraș din Spania) din a doua jumătate a secolului XVI îl găsim pe Juan. Toată lumea îl ştie pe Juan (care, pentru aia care nu au auzit până acum de el, se citeşte „Huan”) celebrul seducător. Subiectul central al atât de multor mituri. Un personaj emblematic pentru istoria mitică a Spaniei.

Ei bine, acum că am clarificat şi ne-am asigurat că toată lumea ştie cine e Juan Continuă lectura

Jurnalul pierdut al lui Don Juan – Citate

13090466_1158106387574762_802543376_n

„Doar faima îl face pe om cu adevărat nemuritor.”

„I-am prins obrajii cu vârfurile degetelor şi mi-am apropiat încet faţă de a ei, întrucât aşteptarea este totul.”

„Singura taină cu care am descuiat itacurile femeilor este neostoita lor sete de viaţă. Cea mai mare putere din lume, mai mare decât a regilor şi a papilor, este dorinţa femeilor.”

66

„Cine înţelege cum lucrează dorinţa înţelege însăşi taina vieţii”

„Instruirea unei femei în arta pasiunii este o onoare sacră şi nu trebuie făcută niciodată în pripă, pentru că amintirea primei legături rămâne pentru totdeauna fie ca un parfum plăcut ce înmiresmează Continuă lectura

Pulbere de stele – Citate

4aa62d9d07e08b9ecaaffdebaf70d21f

„Dustan ridică din umeri, apoi rânji prosteşte. Femeia-zână stătea lângă el. Îl îmbata: o respira, o simţea prin porii pielii.”

„Stelele erau expuse ca nişte lumi sau ca nişte idei, nenumărate precum arborii dintr-o pădure sau ca frunzele dintr-un copac.”

„Tristan simţea mirosul de iarnă îndepărtată în aer – un amestec de ceaţă de noapte, beznă aspră şi aromă de frunze căzute.” Continuă lectura

Bărbații care urăsc femeile și femeile care îi iubesc – Citate

sss

„Oamenii cu tulburări de caracter nu simt vina, remuşcările şi neliniştea.”

„Peter Pan şi Don Juan. Ei sunt consideraţi <oameni care nu pot iubi>.”

„Mi-am amintit cuvântul grecesc pentru <cel care urăşte femeile>: misogynist, de la miso, care înseamnă <a urî>, şi gyne, care înseamnă <femeie>.”

„În toate femeile există o urmă de eroism; ele se înobilează prin salvarea partenerilor, fiindcă ei vor deveni persoane diferite, cu ajutorul lor.”

Continuă lectura

De ce iubim femeile – Citate

tumblr_nxan1wAjh91ubjs0fo1_500

„Fata nu era frumoasă, ci era însăși imaginea sensibilă a frumuseții.”

„Fiecare carte pe care o citeam pe atunci era o halteră ridicată, fiecare poem era un extensor, orice plimbare – un șir lung de flotări, orice privire – un exercițiu de concentrare pentru noaptea care urma, un antrenament pentru o nouă partidă de vis.”

„Viața noastră constă într-un lung șir de repetiții: câte mii de nasturi încheiem și descheiem într-un an?” Continuă lectura