Unde ai dispărut, Adriane?

Adânc de tot în interiorul meu. Fix exact acolo m-am dus. Iniţial, recunosc, mi-a venit în minte ceva cu mă-ta, maică-mea şi tanti Geta… dar Geta e femeie făină, atâta doar că taie din poezie.

Păi cum adică unde am dispărut? Păi am fost eu vreodată? Am existat eu? M-a atins cineva? M-a văzut cineva? Mi-a auzit cineva vocea? Poate sunt Heathcliff şi doar vă fac o farsă ca să o amuz pe Continuă lectura

Reclame

Fascinant și random

Astăzi va fi scurt. O să vă arăt un clip pe care l-am văzut de cel puțin două ori pe zi în ultima săptămână. De ce? Nu știu. Mi se pare așa fascinant și inspirațional. Continuă lectura

Atât de tineri striviţi de nişte idei mai mari decât ei

Astăzi o să vă vorbesc puţin despre Suferinţele tânărului Werther (eu mi-am notat Vertes pentru că fuck the germană), carte pe care nu am citit-o dar pe care abia ce amadăugat-o pe lista mea de lecturi folosind una dintre acele metode pe care le-am explicat în articolul Cum aleg ce cărți adaug în „my reading list”.

Eram la un curs cât se poate de opţional (da, eu mă duc la cursurile opţionale pentru că fuck… alea neopționale sunt naşpa. E naşpa să nu ai de ales. E naşpa. Când nu ai de ales alegi să faci exact Continuă lectura